MYPRODUCT21 Neprevazutul care schimba totul

1.Situatie

In MYPRODUCT18 v-am aratat modalitatea in care incepand cu anul 2010 am optimizat campaniile TV pentru promovarea marcii Frontline Combo cu rezultate spectaculoase in indicatorii de brand si in vanzarile de Frontline Combo.

2.Tema

Indeplinirea acestui deziderat s-a aflat permanent pe agenda mea de responsabilitati in calitate de Director Comercial in Veteco.

Daca in prima faza am avut argumente pentru  extinderea perioadei campaniei TV pana la mijlocul lunii iulie (fata de perioada standard aprilie-mai), in anul 2014 mi-am pus intrebarea daca este oportun sa introducem in planul de comunicare sustinerea unei campanii TV in a doua parte a anului, undeva in perioada septembrie – octombrie.

3.Actiune

Astfel am inceput sa analizez ciclurile de vanzare a produselor antiparazitare pe parcursul unui an si am descoperit ca in afara de varfulului de sezon standard aprilie-mai-iunie in cifre se evidentia un al doilea mini-varf aferent perioadei septembrie-octombrie, mini-varf de vanzari care putea fi potentat prin suportul unei campanii TV de mai mica anvergura pentru Frontline Combo.

In plus constanta in comunicare reprezinta un factor esential pentru consolidarea marcii, iar includerea unei perioade noi de comunicare ne ajuta si in acest sens.

Astfel in planul de comunicare pentru campania TV Frontline Combo 2014 am inclus din ratiuni tactice si un calup de difuzare a spoturilor in luna septembrie.

4.Rezultate

La finalul lunii iulie 2014 a fost votata o lege care interzicea vanzarea produselor medicale veterinare in pet shop-uri. In contextul in care vanzarile noastre de Frontline Combo si Frontline in segmentul pet shop reprezenta un procent semnificativ din total vanzari antiparazitare, aceasta lege a avut consecinte directe si imediate asupra planurilor noastre strategice si tactice pe termen scurt.

Una dintre primele consecinte a reprezentat-o faptul ca incepand cu luna septembrie compania Veteco in acord cu aceasta lege a sistat orice vanzari de antiparazitare catre clientii din segmentul pet shop.

De asemenea am revizuit planurile de comunicare si am anulat campania TV Frontline Combo din luna septembrie beneficiind de suportul agentiei Mccann care a inteles situatia speciala cu care se confrunta compania noastra.

5.Concluzii

Planurile de marketing, comunicare trebuie privite ca proiectii fluide si nu fixe, in sensul in care pot aparea situatii care necesita adaptarea sau schimbarea radicala si imediata a acestor planuri.

Reactionati rapid la modificarile majore sau minore ale realitatilor comerciale, comunicationale si ajustati-va planurile si proiectele in acord cu noile coordonate.

 Notificare: MYPRODUCT reflecta experienta si expertiza mea profesionala reala cat si subiectivismul meu. Manifest un profund respect fata de toate companiile cu care am colaborat si fata de toate persoanele cu care am lucrat. Nu este in intentia mea sa abordez nicio informatie sensibila, confidentiala sau ofensatoare privitoare la companii, proiecte sau persoane. Daca tu cititorule deduci sau recunosti companii, proiecte sau persoane in exemplele mele, te rog cu gentilete sa respecti MYPRODUCT si abordarea mea profesionala si etica si sa nu furnizezi detalii informatii, situatii, nume, companii.